BAHUT

După înfrângerea lui Napoleon I şi exilarea lui, toţi meşterii şi artizanii deveniţi dintr-o dată foşti furnizori ai casei imperiale, au fost nevoiţi să se adapteze noilor cerinţe ale noilor comanditari. Este demn de remarcat de asemenea faptul că aceasta este perioada în care s-au înfiinţat şi primele firme, care, în secolul al XIX – lea , au avut autonomie faţă de casa regală. Odată cu dispariţia manufacturilor regale , meşterii specializaţi pe mobilier, sculptură în lemn sau accesorii din  bronz şi-au creat propriile firme, executând piese după desenul sau modelul dorit de comanditar. Comanditarul schimbându-se, ca o reacţie la,  până la urmă, sobrietatea Empirului, se revine la varietatea de forme şi tipuri de decoraţiuni din vremea Bourbonilor. Chiar şi Fontaine şi Percier, doi dintre cei mai importanţi creatori ai stilului Empire, care prin “Recueil des décorations interieurs” (scris în 1801 şi apărut în 1812) au adus în atenţia publicului dar şi a creatorilor termenul de “decoraţie de interior”, au trebuit să se reprofileze. Ei au reuşit însă să impună ideea esenţială pentru decoraţiunile interioare: de potrivire a tuturor elementelor între ele. Bahut-ul de faţă este un astfel de exemplu. Autorul său a utilizat mai multe elemente din bronz, în stil Ludovic XVI, pe care le-a aurit dar uneori le-a lustruit , alteori doar le-a cizelat sau mătuit. În acest fel, elementele se pun în valoare unele pe altele, neconcurându-se. Eleganţa motivelor este accentuată şi de contrastul cu fondul negru al lemnului lăcuit. Sobru , elegant şi somptuos în acelaşi timp , Bahu-ul face mai mult o tranziţie, somptuozitatea sa reţinută făcând doar aluzie la stilul Napoleon III.